Despre Dihori

Noul animal de companie trebuie să aibă neapărat o cuşcă în care să fie lăsat când rămâne singur în apartament, o lesă similară cu cea a hamsterilor, jucării şi nisip special pentru dihori, dar poate fi folosit şi cel destinat pisicilor.
Cuşca trebuie dotată cu o litieră mică, un recipient cu bilă pentru apă, unul pentru mâncare şi prosoape sau pături în care animalul să doarmă. Pentru confortul dihorului se mai poate pune un hamac, tuburi şi saci de dormit speciali însă aceste accesorii pot fi procurate doar din străinătate sau pe comandă.

Curioşi şi furăcioşi
Proprietarii de dihori susţin că aceştia sunt deosebit de curioşi, iar când sunt lăsaţi liberi prin casă le place să se ascundă, să ţopăie şi să fure ca să ascundă diverse obiecte. În cuşcă, sub şifonier şi în spatele frigiderului sau a maşinii de spălat îşi depozitează prada care de cele mai multe ori constă în şosete, linguri, furculiţe, jucării de pluş, papuci sau capace de sticlă. Deliciul îl fac însă când se caţără pe umerii stăpânilor şi, în cazuri mai rare, îi „pupă”.
Când sunt scoşi la plimbare, dihorii devin aspirator de curioşi. Datorită cozii foarte mari şi stufoase, ei sunt confundaţi cu veveriţele, ratonii sau o specie ciudată de pisică. Instinctele de animale sălbatice se manifestă când sunt lăsaţi să se plimbe în lesă prin parcuri. Ei încearcă să-şi sape galerii sau să se ascundă prin tufişuri. Ca să devină afectuoşi ca pisicile, dihorii trebuie să socializeze cu stăpânii încă de când sunt foarte mici.
Există şi cazuri în care stăpânii îi preferă cu instincte primare, când bat tot ce prind, muşcă de rup şi se urcă pe pereţi, dar pentru asta dihorii au nevoie de o cameră a lor. Fetiţele sunt de două ori mai mici decât masculii.
Dar, indiferent de sex, dacă n-au activitate sexuală, animalele trebuie castrate la vârsta de şase luni, altfel fac anemie şi mor. Un dihor trăieşte între 6 şi 8 ani, unele exemplare putând ajunge şi la zece ani. Pentru a-şi menţine sănătatea, dihorii au nevoie de activitate fizică în afara cuştii, de mâncare uscată şi de multă apă. Ei au vederea slabă însă mirosul şi auzul sunt foarte bine dezvoltate. Dihorii pot lua răceala de la stăpâni şi pot face diverse forme de cancer.
Crescătorii îi sfătuiesc pe doritori să cumpere doi dihori pentru ca aceştia să nu se plictisească dar şi pentru că joaca lor este plăcut de urmărit. Ei recomandă dihorii familiilor cu copii, nu însă şi celor care au deja iepuri, hamsteri, porcuşori de guineea sau păsări
, un animal surprinzator: afectuos ca un caine, curat ca o pisica si de marimea unui porcusor de Guineea.
Jucaus, dragut, curios, sociabil, prietenos - nu gasiti doi cu aceeasi personalitate.
Dihorii traiesc intre 6 si 8 ani, unii au ajuns chiar pana la 12 ani. Dorm cea mai mare parte din zi, aproximativ 18 ore si incep sa fie activi seara. Daca sunt obisnuiti de mici, isi fac programul de somn si joaca dupa ceilalti membri ai familiei. Sunt foarte jucausi si e o placere sa-i privesti.Vazul lor nu este foarte dezvoltat, dar in schimb au un miros si un auz exceptional.

Poate fi dihorul un bun animal de companie?

Depinde de dihor si de stapanii sai. In trecut, dihorii au avut parte de multa publicitate negativa. Ca si in cazul altor animale de companie, neintelegerea nevoilor specifice a dus la multe probleme. Daca sunt ingrijiti corespunzator, dihorii pot fi animale de companie minunate. Au nevoie de miscare, educatie, atentie din partea stapanului (cat mai multa) si control veterinar regulat , incluzand vaccinarile. Ingrijirea pe care o necesita dihorii este mai putin costisitoatoare comparativ cu a altor animale de companie.
Au dinti ascutiti si trebuie educati de mici sa nu muste, in acelasi mod in care se educa si un catel. Totusi, si un dihor educat bine, in cazul in care se simte amenintat sau incoltit, nu se va sfii sa-si foloseasca dintii.
Dihorii sunt animale inteligente. Desi putin incapatanati, se dreseaza relativ usor. Totul este sa aveti rabdare si consecventa. Dresajul trebuie adaptat in functie de fiecare individ, dar principiile de baza se aplica tuturor. In general, dihorii sunt gurmanzi si evident cea mai dorita si stimulativa recompensa pentru ei este mancarea lor preferata.

Dihorul si litiera

Pot fi invatati sa foloseasca litiera. Totusi , aveti in vedere ca nu vor invata atat de repede ca si pisicile. Puneti litiera in cusca, restrangeti-i locul in jurul acesteia, si isi va face nevoile acolo. Dupa ce a facut, laudati-l si dati-i recompensa. Pana invata unde sa faca, nu-i curatati meticulos litiera, pentru ca se va ghida dupa miros pentru a face in acelasi loc. Nu va invata la fel de repede ca o pisica si probabil vor fi accidente. Daca il vedeti ca-si cauta un loc unde sa-si faca nevoile in alt spatiu, luati-l si puneti-l in litiera. De fiecare data cand face la locul destinat, trebuie sa-i dati o recompensa. Pana la urma va invata sa faca doar la litiera. Nu-l certati si in nici un caz nu-l loviti daca se intampla sa isi faca nevoile inainte sa gaseasca litiera.

Cum ramane cu mirosul?

Dihorii au o nemeritata reputatie de a fi urat mirositori. E adevarat ca au un miros aparte care provine de la glandele ale pielii, dar nu este nici respingator nici extraordinar de puternic. Acest miros nu dispare daca dihorul este castrat. Unii recomanda bai cat mai dese, lucru care de asemenea nu ajuta, pentru ca, dupa o baie, pielea se usuca si glandele vor produce si mai multe secretii, deci va mirosi mai tare.
Dihorul, ca si celelalte rude din familia Mustelidae e cunoscut pentru producerea unui miros intepator cand este speriat sau incoltit, prin doua glande situate perianal. Spre deosebire de mirosul produs de sconcs, cel al dihorului se evapora destul de repede si se spala usor. Se practica si o operatie de indepartare a acestor glande, dar procedura este inca una controversata.